“Am trăit un sentiment straniu, străbătând recent, o parte a Clujului. Limba română predomină, deși se mai aud, pe ici , pe colo, și ecouri maghiare. Impresionează prezența unui evantai foarte larg de vechi clădiri monumentale, în marea majoritate a cazurilor, concepute de către arhitecți maghiari, sau școliți la instituțiile de profil budapestane. Începând cu adevăratul simbol al orașului- remarcabilul complex statuar al lui Matia Corvinul (opera unui geniu al sculpturii maghiare mort la doar 45 de ani)- pe numele său Fadrusz János, umbrele spiritului maghiar planează parcă deasupra Clujului, prin clădirile și bisericile acestea extraordinare, impunătoare, care transmit pe mai departe, un fel de mesaj cifrat, despre o comunitate orgolioasă și puternică, bogată și întreprinzătoare, care a avut ambiția să-și facă simțită prezența într-o manieră aparte. Și dacă noi, cei de astăzi, simțim o bucurie miraculoasă atunci când descoperim pas cu pas fizionomia impunătoare a Clujului, e bine să nu uităm, că în mare parte, această strălucire a orașului-comoară, se datorează spiritului creator maghiar. Maghiarii aceștia, pe care unii dintre noi i-ar dori stârpiți pentru totdeauna , sau alungați fie în fundurile Asiei primordiale, fie în Ungaria, sunt frații noștri , oamenii lângă care am străbătut o istorie complicată și tragică, în acest colț de Europă. În ceea ce mă privește, ori de câte ori constat că semeni de-ai mei îi lovesc sau îi calomniază fără nici un fel de temei, îmi amintesc brusc, fie de demnitatea tăcută a stâlpilor funerari secuiești, fie de săgețile bisericilor gotice, fie de fascinanta arhitectură maghiară din Ardeal. Totul, pe fundalul unor melodii tradiționale, amestec de disperare, resemnare și aplomb. Îmi amintesc de lungul șir de învățați , de acele centre medievale ale educației , de principii ardeleni care au slujit arta și cultura. Zestrea materială maghiară ardeleană, rămasă acum aici, între hotarele României, ar trebui prețuită și asumată și de către noi, etnicii români. Căci pe lângă Voroneț și celelalte bijuterii bucovinene, sufletul nostru poate rezona la fel de intens și față de satele secuiești, sau de clădirile-simbol ale Ardealului. Aceasta înseamnă frumusețea diversității. Și un exemplu de civilizație, dar și de putere sufletească superioară.” by Cristian Sandache
…
I experienced a strange feeling, recently crossing a part of Cluj. The Romanian language predominates, although Hungarian echoes are still heard here and there. It impresses the presence of a very wide array of old monumental buildings, in the vast majority of cases, designed by Hungarian architects, or trained at the Budapest-profile institutions. Starting with the true symbol of the city – the remarkable statuary complex of Matia Corvinul (the work of a Hungarian sculpture genius who died at just 45 years old) – named Fadrusz János, the shadows of the Hungarian spirit fly as if above Cluj, through these extraordinary, imposing buildings and churches, which convey onward, a kind of encrypted message, about a proud and powerful, rich and enterprising community, which had the ambition to make its presence felt in a special manner. And if we, the ones of today, feel a miraculous joy when we discover step by step the imposing physionomy of Cluj, it is good not to forget, that in large part, this brilliance of the treasure city is due to the Hungarian creative spirit. These Hungarians, whom some of us would like to be scattered forever, or driven away either to the bottoms of primordial Asia or to Hungary, are our brothers, the people with whom we have lived a complicated and tragic history, in this corner of Europe. As for me, whenever it is found that my fellows hit or slander them for no reason, I suddenly remember, either the silent dignity of the Sequoian funeral pillars, or the arrows of the Gothic churches, or the fascinating Hungarian architecture of the Ardeal. Everything against the background of traditional songs, a mixture of despair, re-sign and aplomb. I remember the long series of scholars, those medieval centers of education, the Ardean principles that served art and culture. The Hungarian material dowry from Ardelean, now left here, between the borders of Romania, should be valued and assumed by us, the ethnic Romanians. Because besides Voronets and the other jewels of Bukovina, our soul can resonate just as intensely towards the Sequoian villages, or the symbolic buildings of the Ardeal. This is the beauty of diversity. And an example of civilization, but also of a superior spiritual power. ” by Cristian Sandache
…
Nemrég különös érzés fogott el, amikor Kolozsvár egy részén haladtam át. A román nyelv uralkodik, bár itt-ott még mindig felcsendül a magyar szó. Lenyűgöző a régi, monumentális épületek rendkívül gazdag jelenléte, amelyek túlnyomó többségét magyar építészek tervezték, vagy olyan szakemberek, akik budapesti intézményekben tanultak.
A város igazi jelképétől, a figyelemre méltó Mátyás király-szoborcsoporttól kezdve – amely egy mindössze 45 évesen elhunyt magyar szobrászzseni, Fadrusz János alkotása –, mintha a magyar szellem árnyai lebegnének Kolozsvár fölött. Ezek a rendkívüli, impozáns épületek és templomok valamiféle titkosított üzenetet közvetítenek egy büszke, erős, gazdag és vállalkozó szellemű közösségről, amelynek megvolt az ambíciója arra, hogy jelenlétét különleges módon tegye érzékelhetővé.
És ha mi, a mai emberek csodálatos örömöt érzünk, miközben lépésről lépésre felfedezzük Kolozsvár impozáns arculatát, nem szabad elfelejtenünk, hogy a kincses város ragyogása nagyrészt a magyar alkotó szellemnek köszönhető.
Ezek a magyarok, akiket némelyek közülünk örökre szétszórva vagy ősi Ázsia mélyére, esetleg Magyarországra száműzve szeretnének látni, a testvéreink. Azok az emberek, akikkel egy bonyolult és tragikus történelmet éltünk meg Európa ezen szegletében.
Ami engem illet, valahányszor azt látom, hogy honfitársaim ok nélkül bántják vagy rágalmazzák őket, hirtelen eszembe jutnak a székely temetői faragott oszlopok csendes méltósága, a gótikus templomok égbe törő vonalai, vagy Erdély lenyűgöző magyar építészete. Mindez a hagyományos dalok hátterében, amelyekben a kétségbeesés, a beletörődés és a tartás különös elegye szólal meg.
Eszembe jut a tudósok hosszú sora, azok a középkori oktatási központok, az erdélyi fejedelmek, akik a művészetet és a kultúrát szolgálták.
Az erdélyi magyarok anyagi és szellemi örökségét, amely ma Románia határain belül maradt, nekünk, román nemzetiségűeknek kellene megbecsülnünk és magunkénak éreznünk. Mert Voroneț-kolostor és Bukovina többi ékköve mellett lelkünk ugyanilyen erővel rezonálhat a székely falvakra vagy Erdély jelképes épületeire is.
Ez a sokszínűség szépsége. Egyben a civilizáció példája és egy magasabb rendű szellemi erő megnyilvánulása.
— Cristian Sandache
Egy őrült naplója 